Alertă în România: Garda de Mediu a depistat scurgere de amoniac de la o rafinărie

Rafinăria din Năvodari din România se află sub alertă maximă, după ce comisarii Gărzii Naționale de Mediu (GNM) au descoperit o scurgere de amoniac într-una dintre instalațiile de frig. Autoritățile au dispus oprirea temporară a acesteia în termen de 72 de ore, până la remedierea defecțiunilor.

Controlul Gărzii de Mediu s-a desfășurat în perioada 9 septembrie – 6 octombrie 2025, ca urmare a numeroaselor plângeri ale locuitorilor care reclamau mirosuri înțepătoare, mai ales pe timpul nopții. Rafinăria este clasificată drept obiectiv industrial de nivel superior SEVESO, ceea ce implică riscuri majore pentru mediu și sănătatea publică.

Comisarii au constatat coroziuni și o scurgere activă de amoniac, iar operatorul nu a informat autoritățile despre pierderile depistate încă din luna iulie. „Amoniacul este o substanță toxică și iritantă, iar consumul său neobișnuit de mare indică o pierdere semnificativă în instalație. De exemplu, doar în luna septembrie aprovizionarea cu amoniac a crescut la 7 000 de kilograme”, au precizat reprezentanții GNM.

Echipele de control au identificat și emisii necontrolate de gaze și substanțe periculoase în atmosferă și în sol. Din cauza riscurilor, GNM a cerut oprirea instalației în termen de 72 de ore.

”Siguranța populației și protejarea mediului sunt prioritare. Verificările la Rafinăria Năvodari vor continua până la remedierea completă a tuturor deficiențelor constatate”, a transmis Garda de Mediu.

Operatorul riscă o amendă cuprinsă între 150 000 și 500 000 de lei pentru nerespectarea obligațiilor legale de notificare și intervenție rapidă, potrivit Antena 3 CNN.

Total
0
Shares
Total
0
Share