Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere Albița au descoperit și reținut o motocicletă care figura ca fiind furată din Elveția.
Potrivit Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, în data de 19 octombrie, în jurul orei 11:30, un bărbat cu dublă cetățenie, română și moldovenească, în vârstă de 54 de ani, s-a prezentat la controlul de frontieră pentru a ieși din țară, la volanul unui microbuz care transporta o motocicletă.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că vehiculul figura în bazele de date ca fiind furat, semnalare introdusă de autoritățile din Elveția.
„Bărbatul a declarat că, la rugămintea unui conațional, a preluat motocicleta pentru a o transporta în Republica Moldova și că i s-a spus că aceasta a fost cumpărată în urma unei licitații”, au precizat reprezentanții Poliției de Frontieră.
În cauză, au fost demarate cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, iar motocicleta, evaluată la 26 000 de lei, a fost reținută până la finalizarea anchetei.