Biroul Național de Statistică (BNS) a prezentat rezultatele finale ale recensământului populației și locuințelor desfășurat în 2024, potrivit cărora în Republica Moldova locuiesc 2 440 017 persoane, cu peste 300 000 mai puține decât la recensământul precedent din 2014.
Din totalul populației stabile, 83,6% s-au declarat moldoveni, iar 6,9% – români. Alte grupuri etnice sunt reprezentate de ucraineni – 3,8%, găgăuzi – 3,2%, ruși – 2,5%, bulgari – 1,5% și romi – 0,3%.
În ceea ce privește limba maternă, 81,6% dintre respondenți au declarat limba moldovenească, iar 6,9% – limba română. Totodată, 82% consideră că vorbesc acasă limba română sau moldovenească, 7% – limba rusă, iar 3,3% – limba găgăuză.
Recensământul a mai arătat că 90% dintre locuitorii Republicii Moldova s-au declarat creștini ortodocși, iar 2,3% – atei sau fără religie.
Directorul BNS, Oleg Cara, a declarat că datele ”reflectă o imagine actualizată a structurii etnice, lingvistice și confesionale a țării și vor servi drept bază pentru politici publice bazate pe evidențe”.
Recensământul a fost organizat de Biroul Național de Statistică în perioada aprilie–iulie 2024, iar colectarea datelor s-a desfășurat atât pe suport electronic, cât și prin interviuri directe la domiciliu.