România și Republica Moldova revin pe scena celui mai popular concurs muzical din Europa – Eurovision. Evenimentul rămâne unul dintre cele mai urmărite spectacole din lume, cu aproape 170 de milioane de telespectatori la ultima ediție.
Decizia celor două țări a stârnit interesul publicului, având în vedere performanțele anterioare: România a obținut locul 3 în 2005 și 2010, iar Republica Moldova – tot locul 3 în 2017, cu trupa SunStroke Project.
Ediția din 2026 va avea loc în Austria, pe fondul dezbaterilor privind participarea Israelului și a tensiunilor politice care însoțesc frecvent competiția.