Banca Mondială prognozează o creștere economică moderată pentru Republica Moldova în 2025

Republica Moldova ar putea înregistra o accelerare a creșterii economice în următorii ani, potrivit prognozelor prezentate la Chișinău de Banca Mondială. Experții instituției consideră că reformele planificate de autorități vor fi decisive pentru sporirea productivității și atragerea investițiilor.

Directorul de țară al Băncii Mondiale, Ulrich Schmitt, a declarat că stabilitatea creată după alegerile parlamentare oferă cadrul necesar pentru implementarea reformelor și colaborarea cu partenerii internaționali, inclusiv Uniunea Europeană.

Economistul Marcel Chistruga a precizat că, în 2025, economia Republicii Moldova ar urma să crească cu 1,5%, iar pe termen mediu este așteptată o accelerare a ritmului de creștere. „Consumul intern și investițiile rămân principalele motoare ale economiei, iar exporturile ar putea contribui mai mult pe măsură ce economia se aliniază standardelor UE”, a menționat acesta.

Specialiștii estimează o temperare a inflației, deși prețurile la energie și alimente continuă să exercite presiuni asupra pieței. Politica monetară, deși precaută, începe să se orienteze spre susținerea creșterii economice.

Banca Mondială sprijină Republica Moldova din 1992, finanțând peste 70 de proiecte în domenii precum educația, sănătatea, infrastructura, administrația publică și energia, cu o valoare totală de peste 2,1 miliarde de dolari.

Total
0
Shares
Total
0
Share