Patru deputați ai fracțiunii parlamentare ALTERNATIVA au fost aleși în fruntea grupurilor de prietenie cu state partenere, structuri care contribuie la consolidarea relațiilor externe ale Parlamentului Republicii Moldova și la dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniile politic, economic, cultural și educațional.
Astfel, Gaik Vartanean va conduce Grupul parlamentar de prietenie Republica Moldova – Republica Armenia, Alexandr Stoianoglo a fost ales președinte al Grupului Republica Moldova – Republica Turcia, Ion Chicu va conduce Grupul Republica Moldova – Regatul Norvegiei, iar Olga Ursu va fi președintele Grupului Republica Moldova – Statul Israel.
Grupurile parlamentare de prietenie reprezintă platforme esențiale de diplomație parlamentară, prin intermediul cărora sunt promovate dialogul interparlamentar și inițiativele comune, susținute schimburile de experiență și consolidate parteneriatele în domenii de interes reciproc între Republica Moldova și țările partenere.