La Anenii Noi va fi construit un sens giratoriu

Administrația Națională a Drumurilor a anunțat inițierea procedurii de achiziție publică pentru construcția unui sens giratoriu la intersecția dintre drumul național R2 Chișinău–Bender–Tiraspol (km 38+800), drumul regional G108 și strada Concilierii Naționale din orașul Anenii Noi.

Potrivit instituției, noul sens giratoriu are drept scop îmbunătățirea condițiilor de siguranță, optimizarea circulației și reducerea riscului de accidente rutiere. Intersecția vizată are o importanță strategică locală, asigurând legătura dintre un drum național, un drum regional și accesul spre oraș.

Traficul rutier în zonă este intens, iar proiectul urmează să contribuie la o circulație mai sigură și mai bine organizată pentru locuitorii din Anenii Noi și participanții la trafic din regiune.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 18 noiembrie 2025, ora 10:00. Valoarea totală estimată a contractului este de 2048170 lei, fără TVA.

Total
0
Shares
Total
0
Share