Redacția Telegraph.md a relatat ieri, pe surse, despre plecarea din funcție a lui Vasile Popa, directorul Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS) și fostul bodyguard personal al Maiei Sandu, precum și a adjunctului său, Vitalie Lupașcu.
În această dimineață, Președinția a confirmat informația prin publicarea decretelor privind eliberarea celor doi din funcție, menționând că aceasta a avut loc „în baza cererii de demisie”.
Însă, potrivit surselor citate de Telegraph.md, decizia ar fi fost luată după ce un raport intern ar fi ajuns pe masa președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu. Documentul ar fi vizat mai multe aspecte sensibile din activitatea SPPS, inclusiv unele achiziții de armament din Israel și lucrări de construcție realizate la sediul instituției fără autorizațiile necesare, situație în care ar fi fost afectat și un imobil cu statut de monument istoric.
Aceleași surse susțin că raportul ar fi menționat și semnarea unui contract între SPPS și o companie despre care s-ar fi indicat existența unor legături cu persoane apropiate familiei Popa.
În cursul dimineții de astăzi, liniile telefonice ale SPPS au fost inaccesibile, iar Președinția nu a oferit deocamdată un răspuns la solicitările redacției privind demisia conducerii instituției.
Totodată, în spațiul public au circulat și speculații potrivit cărora plecarea celor doi ar putea avea legătură cu scandalul legat de aplicația TUX, însă până în prezent nu există confirmări oficiale în acest sens.
1 Informație relevantă
Puteți comenta pe Facebook.