Un tânăr moldovean s-a ales cu un dosar penal imediat după ce a trecut Prutul

Un bărbat cu dublă cetățenie, română și Republica Moldova, a fost oprit de polițiștii de frontieră din România și s-a ales cu un dosar penal după ce a fost depistat conducând un autoturism, deși avea dreptul de a conduce suspendat.

Potrivit Poliției de Frontieră Române, incidentul a avut loc în seara de 12 noiembrie, în jurul orei 23.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați–Rutier. Bărbatul, în vârstă de 33 de ani, s-a prezentat la control în calitate de conducător auto al unui autoturism înmatriculat în Republica Moldova.

În timpul verificărilor, el a prezentat toate actele solicitate, cu excepția permisului de conducere sau a unui document care să arate că are dreptul legal de a conduce. Polițiștii români au solicitat informații suplimentare de la Serviciul Rutier București, iar verificările au arătat că bărbatul figurează cu permisul de conducere suspendat de autoritățile din România.

În acest caz, polițiștii de frontieră din România au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată. La finalizarea cercetărilor, vor fi dispuse măsurile legale care se impun.

Total
0
Shares
Total
0
Share