Ministrul Culturii, Cristian Jardan, a efectuat o vizită de lucru la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, unde a discutat cu angajații și a inspectat șantierul de restaurare al blocului „B”, viitorul sediu al Muzeului Victimelor Deportărilor și Represiunilor Politice.
Jardan a dat asigurări că proiectul va fi finalizat: ”Am avut o primă ședință de lucru, în care am stabilit pașii pe care urmează să-i facem pentru a duce la bun sfârșit acest proiect esențial pentru istoria noastră. Există anumite blocaje, dar sunt sigur că, împreună cu autoritățile responsabile, îl vom putea duce la bun sfârșit”, a declarat ministrul.
Potrivit lui, în ultimii ani au fost investite peste 15 milioane de lei din partea Ministerului Culturii și a Guvernului pentru lucrări majore de consolidare a clădirii de aproape 200 de ani, inclusiv reparația capitală a acoperișului, schimbarea geamurilor și reabilitarea completă a subsolului.
Înființarea acestui muzeu este considerată un obiectiv esențial pentru păstrarea memoriei istorice și consolidarea culturii memoriei în Republica Moldova.