Aeroportul din Vilnius și-a reluat activitatea după incidentele repetate cu baloane

Aeroportul din Vilnius, Lituania, și-a reluat operațiunile luni dimineață, după ce fusese închis temporar de două ori în cursul nopții, din cauza unor baloane care au determinat devierea mai multor zboruri.

Autoritățile aeroportuare au explicat într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare că restricțiile au fost impuse din cauza ”semnelor caracteristice baloanelor care se deplasează spre aeroport”.

Acesta este cel de-al nouălea incident de la începutul lunii octombrie, iar instituțiile lituaniene suspectează că baloanele sunt meteorologice și utilizate pentru transportul ilegal de țigări din Belarus.

Prim-ministrul Lituaniei, Inga Ruginienė, a condamnat aceste acțiuni, catalogându-le drept ”război hibrid” și acuzând autoritățile de la Minsk pentru lipsa de măsuri care să oprească fenomenul.

Luna trecută, Lituania a închis temporar punctele de trecere a frontierei cu Belarus, redeschizându-le la începutul acestei săptămâni, după ce perturbările traficului aerian păreau să fi încetat. Decizia a fost criticată de președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, care a numit-o o ”escrocherie nebunească”.

Total
0
Shares
Total
0
Share