O minoră de 13 ani a ajuns la spital după ce mașina în care se afla a fost implicată într-un accident rutier produs miercuri seara, 26 noiembrie, pe strada Valea Crucii din Chișinău.
Potrivit poliției, un automobil Ford, condus de un tânăr de 24 de ani, a intrat în coliziune cu un Toyota. În urma impactului, Fordul a fost proiectat în alte trei vehicule parcate – o Dacia, un Mercedes și o Toyota – după care a lovit și un Volkswagen parcat.
Minora, pasageră în Toyota, a fost preluată de un echipaj al ambulanței și transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Oamenii legii au stabilit că șoferul Fordului se afla în stare de ebrietate în momentul producerii accidentului. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore.
Poliția Națională continuă documentarea cazului pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.