Ministerul Educației va reorganiza 73 de școli din Moldova

Ministerul Educației a anunțat că va reorganiza 73 de școli din Republica Moldova, ca parte a reformei instituțiilor cu număr redus de elevi. Măsura vizează școlile cu sub 35 de elevi în clasele gimnaziale, școlile cu sub 30 de elevi în școli primare–grădinițe și școlile primare–grădinițe cu mai puțin de 10 elevi, care vor fi transformate în grădinițe.

Din cele 73 de școli, 10 vor deveni grădinițe, 43 școli primare, iar 17 școli primare–grădinițe. Numărul total de elevi afectați este de 1 328, adică 0,5% din cei circa 330 000 de elevi din țară.

”În majoritatea cazurilor, reforma vizează 1-2 instituții din fiecare raion, excepție fiind câteva raioane din nordul țării. 76% dintre elevi se vor deplasa pe distanțe mai mici de 10 km până la noua școală și doar 7%, adică 87 de elevi, vor avea de parcurs mai mult de 15 km”, precizează Ministerul Educației.

Transportul școlar va fi gratuit, iar părinții elevilor transferați vor primi o alocație lunară de 1 000 lei pe parcursul a doi ani. Cadrele didactice care nu se vor putea angaja în raionul lor vor putea beneficia de o indemnizație de până la 300 000 lei pentru relocarea în alt raion, criteriile de eligibilitate urmând să fie stabilite prin decizie de Guvern.

Total
0
Shares
Total
0
Share