Premierul Moldovei și Ambasadorul Turciei au discutat despre extinderea cooperării economice, investiții și proiecte educaționale

Premierul Alexandru Munteanu și ambasadorul Turciei la Chișinău, Uygar Mustafa Sertel, au discutat la Chișinău despre extinderea cooperării bilaterale în economie, infrastructură, educație și comerț.

Șeful Executivului a apreciat contribuția companiilor turcești la modernizarea infrastructurii naționale, în special în proiectele de reabilitare a drumurilor. Alexandru Munteanu a subliniat că Republica Moldova se află într-un proces continuu de transformare, iar investițiile turcești reprezintă ”un sprijin important”.

La rândul său, ambasadorul Uygar Mustafa Sertel a menționat interesul tot mai mare al mediului de afaceri turc pentru energia regenerabilă și intensificarea schimburilor comerciale. Diplomatul a declarat că Turcia își dorește să susțină și creșterea cotelor de export pentru produsele moldovenești, inclusiv vinurile.

Un alt subiect al discuției a vizat colaborarea în educație. Turcia continuă să sprijine instituțiile de învățământ din UTA Găgăuzia, inclusiv prin investiții majore precum construcția Colegiului Industrial ”R.T. Erdogan” din Comrat, finanțat de TIKA cu 4 milioane de dolari.

Total
0
Shares
Total
0
Share