Cota zero la impozitul pe venit la profitul nedistribuit va fi implementată și în 2026. Facilitatea va fi valabilă, cu anumite excepții, pentru companiile cu o cifră de afaceri anuală de până la 100 de milioane de lei și cu mai puțin de 249 de angajați. Guvernul susține un proiect de lege care are drept scop implementarea unor măsuri ce vor facilita activitatea economică și vor stimula investițiile private.
O altă măsură – de susținere a familiilor – este acordarea dreptului de a-și deduce cheltuielile de studii și perfecționare profesională, pentru persoanele fizice. Modificarea prevede majorarea plafonului până la 20.000 de lei, aplicat cumulativ pentru toate tipurile de cheltuieli pentru învățământ, precum și includerea cheltuielilor alocate pentru perfecționarea profesională proprie, nu doar a copiilor, cum era în prezent.
Inițiativa mai prevede acordarea dreptului la deducerea cheltuielilor suportate de către agenții economici, producători de energie electrică regenerabilă, în cazul în care aceștia transmit cu titlu gratuit instalațiile de racordare, liniile electrice, stațiile electrice, punctele de distribuție și/sau posturile de transformare, prin care poate fi asigurată livrarea energiei electrice în proprietatea operatorului de sistem.
O altă măsură prevede majorarea pragului de înregistrare în calitate de plătitor al TVA de la 1,2 milioane de lei până la 1,5 milioane de lei. Prin urmare, vor fi reduse costurile de conformare fiscală pentru un număr semnificativ de întreprinderi mici și mijlocii (IMM) și va fi stimulată creșterea economică prin încurajarea extinderii activității IMM-urilor.
Proiectul de lege prevede o măsură suplimentară pentru producătorii agricoli, fiind revizuite condițiile de rambursare a sumei TVA acumulate în cont. În acest sens, agricultorii vor avea drept la rambursarea TVA-ului în mărimea sumei TVA reflectate în declarația privind TVA pentru perioada fiscală decembrie 2024.
Proiectul urmează să fie votat de Parlament. Prevederile acestuia vor intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2026.