Discuții despre plățile sociale și asigurările medicale pentru avocații liber-profesioniști

Președintele Uniunii Avocaților din Republica Moldova, Dorin Popescu, și membrul Consiliului Uniunii Avocaților, Rodion Tocan, au avut pe 15 decembrie 2025 o întrevedere de lucru cu Aliona Chisari-Rurak, expert în cadrul proiectului „Sprijin pentru reforma justiției în Republica Moldova”, pentru a discuta sistemul de plăți sociale și asigurări medicale aplicabil avocaților liber-profesioniști.

În cadrul discuțiilor au fost abordate provocările cu care se confruntă avocații în calitate de liber-profesioniști, impactul cadrului normativ actual privind contribuțiile sociale și asigurările medicale, precum și necesitatea identificării unor soluții echilibrate și sustenabile, pentru a evita majorările nejustificate ale contribuțiilor.

Întrevederea face parte din procesul de consultare și analiză inițiat pentru formularea unor propuneri și concluzii care vor fi incluse într-un studiu elaborat la solicitarea Ministerului Justiției. Uniunea Avocaților a anunțat disponibilitatea de a participa la îmbunătățirea politicilor publice ce vizează profesiile juridice liberale și garanțiile sociale ale avocaților.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share