Serviciul Vamal și Calea Ferată vor colabora pentru dezvoltarea transportului feroviar

Conducerea Serviciului Vamal a desfășurat o ședință de lucru cu reprezentanții Întreprinderii de Stat ”Calea Ferată din Moldova” pentru a consolida cooperarea interinstituțională și a identifica perspective de colaborare în dezvoltarea transportului feroviar.

Discuțiile s-au concentrat pe eficientizarea transportului feroviar de mărfuri, având în vedere rolul Republicii Moldova ca coridor de tranzit între Ucraina și Uniunea Europeană.

Un subiect prioritar a fost stadiul lucrărilor la punctul de trecere a frontierei Cantemir – Fălciu, unde urmează să fie aplicat principiul controlului coordonat pe partea română. Directorul Serviciului Vamal, Radu Vrabie, a subliniat că proiectul va asigura conectarea directă a Moldovei la rețeaua feroviară a Uniunii Europene.

Părțile au analizat, de asemenea, necesitățile operaționale și investițiile pentru deschiderea noului post vamal la frontiera moldo-română, inclusiv elaborarea schemei tehnologice și pregătirea spațiilor de lucru pentru funcționarii vamali.

Totodată, au fost discutate soluții tehnice pentru schimbul electronic de date între cele două instituții, pentru optimizarea procedurilor vamale și asigurarea unui flux operațional eficient și predictibil.

În continuare, echipele Serviciului Vamal și Î.S. „Calea Ferată din Moldova” vor întreprinde vizite de lucru în teren pentru implementarea soluțiilor convenite și valorificarea potențialului transportului feroviar în beneficiul economiei naționale.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share