Ședința CMC a început. Consilierii MAN acuză sabotajul fracțiunilor care au lipsit de la 15 ședințe consecutive

Consiliul Municipal Chișinău s-a întrunit în ședință, iar consilierii Partidul MAN califică reuniunea drept una importantă pentru municipiu. Aceștia condamnă ceea ce numesc „sabotajul” fracțiunilor care ar fi blocat activitatea CMC și nu s-au prezentat intenționat la 15 ședințe consecutive.

Potrivit consilierilor MAN, pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse mai multe subiecte considerate prioritare. Este vorba despre implementarea proiectului de eficiență energetică a grădinițelor din municipiul Chișinău, numirea viceprimarilor municipiului Chișinău, aprobarea și punerea în aplicare a taxelor locale pentru anul 2026, precum și aprobarea bugetului municipal Chișinău pentru anul 2026, în prima lectură.

Consilierii MAN fac apel la „maturitate politică” și cer încetarea „sabotajului intenționat”. În același timp, aceștia susțin că, în pofida blocajelor din CMC, Primăria Chișinău își continuă activitatea și dezvoltarea.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share