15 persoane au fost întoarse la frontiera Republicii Moldova în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, fluxul de persoane la punctele de trecere a frontierei Republicii Moldova a constituit 40 048 traversări, iar cel al mijloacelor de transport – 10 200 traversări, informează Poliția de Frontieră.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei au fost Aeroportul Internațional Chișinău, cu 11 816 traversări de persoane, Leușeni – 5 530, Sculeni – 4 241, Palanca – 3 138 și Otaci – 2 814 traversări.

Pe sensul de intrare în Republica Moldova, autoritățile de frontieră au aplicat refuzul de autorizare a trecerii frontierei de stat pentru 15 cetățeni străini.

Totodată, polițiștii de frontieră au înregistrat mai multe încălcări, printre care șase cazuri de trecere ilegală a mărfurilor și bunurilor, un caz de traversare ilegală a frontierei de stat, șase cazuri de nerespectare a regulilor de ședere și intrare în Republica Moldova, 13 încălcări ale regimului frontierei de stat și nouă alte abateri.

Pentru evitarea aglomerației, Poliția de Frontieră recomandă utilizarea unor puncte alternative de trecere, în special la Leușeni, Sculeni și Palanca. Situația în timp real a traficului la frontieră poate fi consultată pe pagina oficială a instituției.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share