Comerțul ruso-chinez s-a redus pentru prima dată în cinci ani

În 2025, volumul comerțului dintre Rusia și China a scăzut cu 7% — până la aproximativ 228 de miliarde de dolari SUA, pentru prima dată după cinci ani de creștere, arată datele Direcției Generale a Vămilor din China. Principalele cauze, potrivit experților, sunt scăderea prețurilor la principalele produse de export rusești, în special petrolul și gazele, precum și reducerea cererii de automobile chinezești în Rusia.

În perioada ianuarie–noiembrie 2025, Beijingul a plătit Moscovei pentru petrol aproape cu 20% mai puțin decât în aceeași perioadă din 2024, deși volumele fizice livrate au rămas neschimbate. În același timp, exportul de autoturisme din China către Rusia a scăzut aproape de 1,5 ori. În alte categorii de produse nu au fost înregistrate schimbări semnificative.

Economiștii subliniază că Rusia depinde mult mai mult de China decât invers. Aproximativ 80% din exporturile Rusiei către China sunt materii prime minerale, în timp ce două treimi din livrările Chinei în Rusia reprezintă produse high-tech. China a devenit practic singurul cumpărător al multor produse rusești, în timp ce Rusia reprezintă doar 4% din comerțul extern al Chinei.

”Investițiile străine directe ale companiilor chineze în Rusia rămân reduse, comerțul bilateral scade, utilizarea yuanului în plăți este în scădere”, notează economistul senior al Capital Economics, Liam Peach.

Experții avertizează asupra riscurilor dependenței ridicate a Rusiei de China. Încetinirea economiei chineze, reducerea consumului și a activității investiționale pot influența direct PIB-ul rus. Potrivit BOFIT, o scădere a cererii agregate din China cu 1% ar putea reduce PIB-ul Rusiei cu 0,1%.

”Intrând în conflict cu Occidentul, Moscova s-a orientat spre Est. Revenirea rapidă și restaurarea accesului pe piețele occidentale va fi dificilă din cauza sancțiunilor și a nișelor deja ocupate”, subliniază economistul Institutului Vienez de Studii Internaționale, Vasili Astrov.

Rusia beneficiază momentan de pe urma cooperării cu China, însă experții avertizează că ”prietenia fără granițe” are limite și păstrează riscuri economice și strategice potențiale pentru Moscova.

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share