Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că Ucraina își propune să finalizeze aderarea la Uniunea Europeană până în 2027, văzând apartenența la blocul comunitar ca pe o parte a garanțiilor de securitate pentru țara sa devastată de război, relatează Reuters.
”De aceea vorbim despre o dată concretă, 2027, și contăm pe sprijinul partenerilor pentru poziția noastră”, a scris Zelenski pe X după o convorbire telefonică cu cancelarul austriac Christian Stocker.
Liderul de la Kiev a subliniat că aderarea Ucrainei ar spori stabilitatea și securitatea regională, ar consolida valorile comune ale libertății și democrației și ar extinde piața unică europeană, creând noi oportunități economice.
Zelenski a amintit că Ucraina este o democrație prezidențială și parlamentară funcțională, cu o administrație publică eficace și o societate civilă activă, care continuă să funcționeze chiar și în vreme de război.
În prezent, aderarea Ucrainei este blocată de Ungaria, care contestă primirea Kievului în UE, invocând corupție, lipsa controlului asupra teritoriului și protecția insuficientă a minorităților etnice.