Consiliul Concurenței a susținut o lecție publică la ASEM despre regulile concurenței și ajutorul de stat: „Cultura concurențială începe din sălile de curs”

Consiliul Concurenței a susținut o lecție publică la ASEM despre regulile concurenței și ajutorul de stat: „Cultura concurențială începe din sălile de curs”
EnglishFrançaisРусский

Reprezentanții Consiliului Concurenței au susținut o lecție publică la Academia de Studii Economice din Moldova, în cadrul cursului „Managementul Corporativ”, dedicată studenților din anul III ai programului Business și Administrare.

Vicepreședintele Consiliului Concurenței, Diana Lapteacru, a prezentat rolul autorității în dezvoltarea economiei naționale și modul în care este asigurată o concurență loială între întreprinderi, astfel încât piața să funcționeze corect și regulile să fie respectate. De asemenea, a fost explicată importanța normelor concurențiale pentru companii și consumatori, precum și instrumentele prin care instituția intervine atunci când apar distorsiuni pe piață.

„Cultura concurențială începe din sălile de curs. Cu cât viitorii manageri și antreprenori înțeleg mai devreme regulile concurenței și ale ajutorului de stat, cu atât cresc șansele unei economii sănătoase, cu oportunități reale pentru companiile corecte și beneficii pentru consumatori”, a menționat Diana Lapteacru.

Totodată, Olesea Lungu, șef al Direcției evidență și raportare a ajutorului de stat, a explicat studenților ce este ajutorul de stat, cum se identifică și de ce controlul acestuia este esențial pentru concurență.

Potrivit Consiliului Concurenței, prin astfel de activități instituția urmărește apropierea studenților și tinerilor profesioniști de subiectele care influențează competitivitatea economiei, inclusiv reguli clare, intervenții corecte și transparență în sprijinul acordat întreprinderilor.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share