VIDEO Ion Ceban anunță că azi va semna dispoziția pentru numirea a doi viceprimari ai Chișinăului

VIDEO // Ion Ceban anunță că azi va semna dispoziția pentru numirea a doi viceprimari ai Chișinăului
EnglishFrançaisРусский

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat că va semna astăzi dispoziția pentru numirea a doi viceprimari ai capitalei. Este vorba despre Olesea Pșenițchi, care va fi responsabilă de domeniul finanțelor, și Victor Pruteanu, responsabil de domeniul social.

„Azi voi semna dispoziția pentru numirea celor 2 viceprimari propuși în funcție. Este vorba despre Olesea Pșenițchi, responsabilă de domeniul finanțelor, și Victor Pruteanu, responsabil de domeniul social”, a declarat Ceban.

Primarul a precizat că numirea viceprimarilor ține de prerogativele sale și este necesară pentru funcționarea administrației municipale.

„Este prerogativa primarului să facă acest lucru, pentru a putea lucra în continuare. Activitatea și domeniile nu pot fi blocate, lucrul trebuie să se desfășoare, iar în fața celor care am eu răspundere sunt oamenii. Cetățenii m-au ales pentru a continua să muncim și să facem ordine”, a spus Ceban.

Edilul capitalei a anticipat critici din partea PAS și a comentat eventualele reacții.

„Și anticipez unele declarații ale celor care tot critică: PAS la Parlament, Președinție, Guvern și în toate structurile statului, ei nu se sfătuiesc cu nimeni pe cine să pună în funcție și peste tot sunt reprezentanții PAS”, a declarat primarul.

Ion Ceban a afirmat că a fost avertizat despre posibile dosare și verificări.

„Mi s-a transmis deja că o să mi se intenteze noi dosare și nu știu ce alte verificări. Dar asta o fac doar pentru că doar eu sunt unul dintre puținii care le spun lucrurilor pe nume, iar acest lucru nu le place. Ca să nu fie numiți viceprimarii, la fel, este o strategie a PAS-ului de a bloca activitatea Primăriei”, a spus Ceban.

Primarul a adăugat că, după aceste numiri, municipiul Chișinău va avea din nou patru viceprimari.

„Așadar, de astăzi, Chișinăul va avea din nou patru viceprimari în funcție, așa cum a fost în ultimii șase ani”, a declarat Ion Ceban.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share