Directorul Serviciului Vamal, Radu Vrabie, a avut o întrevedere cu reprezentanții Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor Migraționale (ICMPD), în cadrul căreia au fost discutate perspectivele de dezvoltare a cooperării bilaterale pe domenii de interes comun.
În timpul discuțiilor, au fost trecute în revistă activitățile realizate prin proiectele implementate în comun, orientate spre consolidarea capacităților instituționale ale autorităților implicate în controlul la frontieră, cu accent pe managementul integrat al frontierelor.
„În perspectiva integrării europene, Republica Moldova va deveni frontieră externă a Uniunii Europene, iar expertiza și sprijinul partenerilor internaționali, precum ICMPD, sunt esențiale pentru alinierea la standardele și bunele practici europene”, a declarat Radu Vrabie.
Totodată, părțile au analizat oportunitățile de extindere a cooperării prin proiecte de asistență tehnică menite să fortifice capacitățile instituționale ale autorității vamale. Printre direcțiile prioritare identificate se numără consolidarea managementului analizei de risc, dezvoltarea schimbului operativ de informații și perfecționarea procedurilor operaționale comune aplicate la frontieră.
În urma întrevederii, Serviciul Vamal și ICMPD și-au reafirmat deschiderea pentru aprofundarea dialogului instituțional și lansarea unor noi inițiative comune, menite să contribuie la sporirea securității frontierelor, în concordanță cu standardele și practicile europene.
ICMPD este o organizație internațională fondată în anul 1993, cu sediul la Viena, care reunește 20 de state membre și desfășoară activități în peste 90 de țări. Organizația sprijină dezvoltarea politicilor în domeniul migrației și al managementului frontierelor prin cercetare, dialog internațional și consolidarea capacităților instituționale, în cooperare cu parteneri internaționali, inclusiv Uniunea Europeană și Organizația Națiunilor Unite.



