Odată cu începutul sezonului lucrărilor agricole, utilizarea motocultoarelor devine tot mai frecventă. În acest context, polițiștii vin cu un apel către conducători să manifeste responsabilitate și prudență, pentru a preveni accidentele.
Acțiunea de informare a avut loc în raionul Căușeni, unde au fost reamintite regulile de circulație pe drumurile publice, importanța echipării corespunzătoare și necesitatea respectării normelor tehnice în exploatarea acestor utilaje.
Pentru a spori vizibilitatea și siguranța în trafic, polițiștii au oferit veste reflectorizante utilizatorilor de motocultoare.
Autoritățile îndeamnă toți participanții la trafic să fie atenți și să respecte regulile, subliniind că siguranța depinde de fiecare.



