Părinții actriței Natalie Portman au vizitat orașul Telenești pentru a se reconecta cu rădăcinile familiei

Părinții actriței Natalie Portman au vizitat orașul Telenești pentru a se reconecta cu rădăcinile familiei
EnglishFrançaisРусский

Pe 20 aprilie, părinții actriței Natalie Portman, Avner Hershlag și Shelley Stevens, au revenit la Telenești, locul de origine al familiei lor. Vizita a avut o puternică încărcătură simbolică, fiind dedicată reconectării cu rădăcinile și memoria familială.

Programul vizitei a inclus o întrevedere oficială cu primarul Vadim Lelic, în cadrul căreia au fost discutate relațiile solide dintre oraș și diaspora, inclusiv comunitatea evreilor originari din Telenești.

Vizita a continuat cu un moment de reculegere la cimitirul local.

Bunica actriței s-a născut în Telenești, iar familia a locuit ulterior la Chișinău, înainte de emigrarea în Israel în 1978 și stabilirea ulterioară în Statele Unite. Parcursul lor reflectă o istorie mai largă a diasporei, dar și o continuitate care, peste timp, a ajuns să fie asociată cu una dintre cele mai cunoscute figuri ale cinematografiei mondiale.

Vizita face parte dintr-un efort mai amplu al Primăriei orașului Telenești de consolidare a relațiilor cu diaspora, bazat pe patrimoniu comun, identitate și deschidere internațională.

La final, primarul Vadim Lelic a transmis un mesaj către Natalia Portman, prin intermediul părinților, menționând existența unui angajament preliminar privind organizarea unei serate „Hollywood–Telenești” la Casa de Cultură din oraș, o inițiativă menită să aducă această poveste simbolic înapoi acasă.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share