Au trecut 13 ani de la decizia Curții Constituționale din 22 aprilie 2013, decizie prin care am fost înlăturat din funcția de Prim-ministru. Astăzi, beneficiarul acelei reconfigurări de putere, Vladimir Plahotniuc, își așteaptă sentința în dosarul „Frauda bancară”. Din Penitenciarul nr. 13, simbolic și ironic, el așteaptă, la distanță de 13 ani, tot pe 22 aprilie, verdictul instanței, în condițiile în care procurorii solicită o pedeapsă de 25 de ani de închisoare.
Pentru mine, decizia Curții Constituționale din 22 aprilie 2013 nu a fost o hotărâre legală. A fost momentul în care s-a închis procesul de înlăturare a mea din actul decizional și s-a deschis etapa capturării totale a statului. În anii care au urmat, Plahotniuc a preluat controlul total asupra tuturor instituțiilor statului, în rezultat a avut loc devalizarea sistemului bancar și a rezervelor Băncii Naționale, ceea ce astăzi este cunoscut drept „furtul miliardului” și a culminat cu capturarea statului. Fapt constat de instituțiile internaționale, dar și de Parlamentul Republicii Moldova.
Ironia este greu de ignorat. Statul capturat, pe care el l-a construit și l-a controlat, îl judecă acum. Nu pentru a-și recunoaște propriile derapaje, ci pentru a se delimita de ele. Nu pentru a face dreptate deplină, dar pentru a închide un capitol incomod. Sistemul nu își asumă trecutul, îl ascunde. Pentru mine, nimic din ceea ce se întâmplă astăzi nu este surprinzător. Am văzut din interior cum a funcționat acest mecanism.
În spatele acestor procese a existat întotdeauna un mecanism mai profund inclusiv utilizarea Curții Constituționale ca instrument de intervenție directă în procesul politic. Înaintea alegerilor parlamentare din 2014, într-un dialog informal cu Alexandru Tănase, mi s-a spus direct că, în perioada în care am fost înlăturat din funcția de Prim-ministru, Curtea a acționat ca o veritabilă „curte marțială” într-un război politic. Mi s-a spus atunci că acele vremuri au trecut și că, pe „timp de pace”, nimeni nu-mi va anula mandatul de deputat. (Chiar dacă ulterior, aceiași Curte a anulat mandatul meu, fără existența unei hotărâri irevocabile.) Dar această asigurare a fost însoțită de o remarcă revelatoare: „Nu reușiți voi să adoptați legi mai repede decât reușim noi să le anulăm.” Acea frază spune totul despre raportul real dintre instituții și putere în acea perioadă.
Merită Plahotniuc 25 de ani de închisoare? Fără îndoială. Dar întrebarea reală nu este dacă pedeapsa este legală sau suficientă, dar dacă statul, nu cel capturat, cel adevărat – își face dreptate prin această sentință. Pentru că ceea ce vedem astăzi este o evitare deliberată a unui proces autentic de investigare a uzurpării puterii în stat. Un asemenea proces nu ar viza doar o singură persoană, ar scoate la lumină întreaga rețea care a făcut posibilă capturarea statului.
În schimb, Plahotniuc riscă să devină o concluzie convenabilă. Un punct final. O soluție simplă pentru o problemă mult mai complexă.
Cei care au contribuit la anihilarea mea sunt astăzi cei care îl acuză. Nu și-au schimbat metodele. Nu au ieșit la lumină. Acționează în continuare din umbră, beneficiind de aceleași poziții și de aceleași pârghii de influență. Procesul de uzurpare a puterii nu a fost niciodată investigat în profunzime. Iar fără acest lucru, există riscul real ca el să continue sub alte forme.
Astăzi, tot un singur om decide. Fără să-și asume nimic. Fără să răspundă pentru deciziile luate. Instrumentele sunt aceleași: Curtea Constituțională, CEC, CNA, CA, poliția, procuratura, justiția. Nimic nu s-a schimbat în esență. Sistemul nu a fost demontat – a fost preluat.
Pentru mine, miza nu este doar condamnarea lui Plahotniuc. Miza este, dacă acest stat are capacitatea să-și înfrunte trecutul. Pentru că o sentință nu poate înlocui adevărul și nu poate substitui responsabilitatea.
Fără a clarifica perioada statului capturat, sub toate aspectele, noi, ca societate, nu ne vom putea desprinde de ea și de consecințele ei.
Vlad Filat, prim-ministru în perioada 2009-2013, președintele PLDM