Un tânăr de 19 ani din Republica Moldova a fost oprit la punctul de trecere a frontierei Albița, la intrarea în România, după ce nu a putut prezenta un permis de conducere recunoscut de autoritățile române.
Cazul a avut loc pe 26 aprilie, în jurul orei 19:40, când tânărul s-a prezentat la control, conducând un autoturism înmatriculat în Lituania.
La verificări, polițiștii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îi conferă dreptul de a conduce pe teritoriul României. În urma controalelor suplimentare, s-a stabilit că acesta nu deține un permis de conducere valabil conform legislației române.
Autoritățile române au inițiat cercetări pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere valabil, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.



