DOC Fermierii cer majorarea plafonului de rambursare a TVA. Demers către Ministerul Finanțelor

DOC // Fermierii cer majorarea plafonului de rambursare a TVA. Demers către Ministerul Finanțelor
EnglishFrançaisРусский

Asociația „Forța Fermierilor” solicită Ministerului Finanțelor majorarea plafonului lunar de rambursare a TVA, invocând întârzieri și blocaje în aplicarea mecanismului anunțat de autorități.

Într-o adresare semnată de directorul executiv Alexandru Slusari, organizația amintește că, la începutul lunii martie 2026, Guvernul și unii deputați au anunțat un mecanism simplificat de rambursare a TVA acumulat în cont, menit să accelereze returnarea sumelor către agricultori, în contextul scumpirii inputurilor. Pentru implementarea măsurii au fost alocate 200 milioane de lei.

Potrivit documentului, mecanismul nu a început să funcționeze nici în martie, nici în aprilie, din cauza „carențelor actului legislativ și/sau interpretărilor eronate ale acestuia din partea Serviciului Fiscal de Stat”, ceea ce a agravat situația fermierilor.

Autorii mai menționează că, la 30 aprilie 2026, Parlamentul a adoptat în regim de urgență un amendament care permite rambursarea a 40% din TVA în cont pentru producătorii agricoli, în limita unui plafon stabilit prin ordinul Ministerului Finanțelor.

În acest context, Asociația „Forța Fermierilor” cere ca plafonul lunar de rambursare a TVA să fie stabilit la 5 000 000 lei, argumentând că întârzierea mecanismului și „decapitalizarea enormă” afectează majoritatea agricultorilor, în special din sectorul cerealier și oleaginos.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share