O tânără a fost condamnată la 9 ani de închisoare. Detalii de la Procuratură

O tânără a fost condamnată la 9 ani de închisoare. Detalii de la Procuratură
EnglishFrançaisРусский

O tânără de 27 de ani a fost condamnată la nouă ani de închisoare pentru implicare în schema infracțională „ruda implicată în accident”, după ce ar fi participat la escrocherii prin care victimele au fost deposedate de peste 500 000 de lei.

Potrivit Procuraturii municipiului Chișinău, sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, iar pedeapsa urmează să fie executată într-un penitenciar de tip semiînchis.

Conform acuzațiilor, inculpata ar fi acționat în cadrul unui grup criminal organizat, membrii căruia contactau telefonic victimele și le comunicau că o rudă apropiată ar fi fost implicată într-un accident rutier grav.

În unul dintre cazuri, produs în mai 2023, femeia ar fi contactat o victimă din municipiul Chișinău și i-ar fi spus că fiica acesteia ar fi provocat un accident rutier soldat cu victime. Sub pretextul achitării serviciilor medicale și al „mușamalizării” cazului, inculpata ar fi obținut aproximativ 200 000 de lei.

Procurorii susțin că, prin aceeași schemă, inculpata și alți membri ai grupului ar fi înșelat încă patru persoane.

Pentru a face scenariul credibil, convorbirile erau preluate de o altă femeie, care se prezenta drept reprezentant al poliției sau avocat și le spunea victimelor că trebuie să transmită urgent bani, în caz contrar urmând să fie pornită o cauză penală.

Ulterior, victimele transmiteau banii prin intermediul inculpatei, care se deplasa la domiciliile acestora pentru a ridica sumele.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Centru.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share
ULTIMA ORĂ
×