Încasările la Bugetul public național (BPN) administrate de Serviciul Fiscal de Stat au fost de aproximativ 1,4 miliarde lei în perioada 2-5 iunie 2026, conform datelor operative.
Pentru promovarea conformării voluntare a contribuabililor, autoritatea fiscală a utilizat vizitele fiscale ca instrument eficient. Astfel, în această perioadă, angajații Serviciului Fiscal de Stat au efectuat 159 vizite fiscale la 138 de contribuabili.
Direcția generală control a emis 147 de decizii privind încălcări ale legislației fiscale, stabilind obligații suplimentare la buget în valoare totală de 5 milioane lei. Din această sumă, 2,7 milioane lei reprezintă impozite, taxe, majorări de întârziere și alte plăți, iar 2,3 milioane lei sunt amenzi aplicate.
Totodată, au fost emise 75 de decizii pentru restituirea sumelor de TVA, acceptându-se restituirea a 76,3 milioane lei.
Pentru stingerea obligațiilor fiscale restante, în perioada menționată au fost încasate 32,4 milioane lei prin executare silită.
De asemenea, Serviciul Fiscal de Stat a preluat la evidență 18 dosare cu bunuri confiscate în valoare de 178,81 mii lei. Din comercializarea acestor bunuri, în Bugetul de stat au fost transferate 154,19 mii lei, inclusiv 1,6 mii lei prin intermediul Agenției pentru Recuperarea Bunurilor Infracționale (ARBI).
Mai multe detalii sunt disponibile în Buletinul informativ al Serviciului Fiscal de Stat.



