Biroul permanent a aprobat Strategia de comunicare a Parlamentului pentru perioada 2026–2029, care va ghida activitatea de comunicare instituțională a legislativului în următorii patru ani. Documentul stabilește prioritățile și obiectivele de comunicare, precum și mecanismele de planificare, coordonare și evaluare a activităților de comunicare publică. Strategia poate fi consultată pe site-ul Parlamentului.
Strategia urmărește să continue creșterea transparenței instituției parlamentare și a accesului publicului la informațiile de interes public, să contribuie la o mai bună înțelegere a procesului legislativ și să încurajeze un dialog mai activ între Parlament și societate. Documentul oferă o viziune unitară asupra comunicării instituționale, având ca obiective consolidarea rolului Parlamentului ca instituție deschisă și orientată spre cetățeni, creșterea încrederii publice prin informare clară și accesibilă, precum și dezvoltarea capacității de a răspunde eficient situațiilor de criză și fenomenelor de dezinformare.
Strategia de comunicare se bazează pe patru direcții prioritare: transparență activă și informare clară pentru cetățeni; comunicarea parcursului european și a actelor normative adoptate de Parlament; implicarea publicului și dezvoltarea educației civice participative; consolidarea capacităților instituționale de comunicare și creșterea rezilienței la dezinformare.
Documentul pune accent pe explicarea procesului de integrare europeană și a beneficiilor reformelor pentru cetățeni, promovarea participării publice la procesul legislativ și dezvoltarea unor mecanisme eficiente de combatere a dezinformării. Totodată, Strategia prevede modernizarea canalelor digitale de comunicare, elaborarea de materiale explicative accesibile, extinderea programelor de educație civică pentru tineri și consolidarea dialogului cu diaspora, societatea civilă, mediul academic și mass-media.
Strategia reglementează exclusiv comunicarea instituțională a Parlamentului și nu substituie comunicarea politică a fracțiunilor parlamentare sau a deputaților, realizată în nume propriu sau în numele formațiunilor politice. Comunicarea instituțională va fi ghidată de principii precum neutralitatea, acuratețea, echidistanța, accesibilitatea, proactivitatea și interacțiunea constantă cu publicurile-țintă.
Implementarea Strategiei va fi monitorizată prin instrumente de evaluare periodică, inclusiv rapoarte anuale și audituri de comunicare, care vor permite ajustarea acțiunilor în funcție de evoluțiile mediului informațional și de necesitățile publicului.
Strategia de comunicare a Parlamentului pentru perioada 2026–2029 a fost elaborată în baza evaluării rezultatelor obținute în urma implementării Strategiei de comunicare a Parlamentului pentru anii 2020–2024, precum și a consultării deputaților și angajaților Parlamentului.
Documentul a fost elaborat în cadrul proiectului „Eastern Partnership Regional Project – Public Administration Reform III”, implementat de GIZ și finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), cu sprijinul proiectului Twinning „Consolidarea capacităților Parlamentului Republicii Moldova și a rolului său în procesul de aderare la UE”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de un consorțiu de parteneri, sub conducerea Parlamentului Greciei, împreună cu administrațiile parlamentare ale Parlamentului României (Camera Deputaților și Senatul), Parlamentului Italiei (Camera Deputaților), Adunării Naționale a Ungariei și Parlamentului Austriei.
Implementarea Strategiei va fi susținută de Proiectul „Consolidarea democrației parlamentare în Moldova” (PADEM), finanțat de Elveția și implementat de DAI Global.



