Ministerul Finanțelor a organizat consultări publice cu reprezentanții mediului de afaceri, sindicatelor, autorităților locale și ai altor organizații interesate privind proiectul politicii fiscale pentru anul 2027.
În cadrul discuțiilor, ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a declarat că reforma are drept obiectiv crearea unui sistem fiscal mai simplu, mai predictibil și mai competitiv.
„Ne dorim ca reforma fiscală să contribuie la un sistem fiscal mai echitabil și stimulativ pentru dezvoltare economică prin investiții. Opiniile și expertiza dumneavoastră sunt esențiale pentru perfecționarea inițiativelor de politici care să susțină competitivitatea economiei, investițiile, crearea locurilor de muncă și dezvoltarea durabilă a comunităților”, a declarat ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță.
Potrivit ministerului, printre măsurile incluse în proiect se numără reducerea numărului de impozite și taxe, aplicarea cotei zero pentru profitul reinvestit, instituirea unui mecanism de restituire automată a TVA, restituirea accizei în agricultură și simplificarea obligațiilor administrative pentru contribuabili.
De asemenea, documentul prevede plafonarea unor impozite locale, eliminarea cotei reduse de TVA și a unor scutiri care contravin normelor europene, reducerea excepțiilor la impozitul pe venit și extinderea regimului fiscal pentru freelanceri, care vor putea desfășura orice activitate economică.
Ministerul Finanțelor a precizat că participanții la consultări au apreciat deschiderea instituției pentru dialog, iar o parte dintre propunerile formulate vor fi analizate și, după caz, integrate în forma finală a proiectului.
Consultările publice asupra politicii fiscale pentru anul 2027 continuă, iar autoritățile îndeamnă toate părțile interesate să transmită propuneri și observații înainte de definitivarea documentului.



