Ministerul Justiției propune ca Guvernul să nu susțină proiectul de lege pentru modificarea Codului electoral, înaintat de Adunarea Populară a Găgăuziei. Inițiativa urmează să fie examinată în ședința Executivului.
Potrivit notei de fundamentare, proiectul urmărește introducerea noțiunii de „Comisia Electorală Centrală a Găgăuziei”, delimitarea competențelor dintre autoritățile electorale de la Chișinău și Comrat, stabilirea unor mecanisme proprii de organizare a alegerilor regionale și reglementarea cooperării dintre cele două structuri electorale.
În avizul elaborat pentru ședința Guvernului se arată că actualul Cod electoral integrează deja Consiliul Electoral Central al Găgăuziei în sistemul național al organelor electorale, iar înlocuirea acestuia cu o „Comisie Electorală Centrală a Găgăuziei” ar crea un sistem electoral paralel și ar afecta unitatea cadrului electoral național.
Ministerul Justiției consideră că modificările propuse ar putea genera suprapuneri de competențe, conflicte normative și dificultăți în aplicarea uniformă a legislației electorale. Totodată, instituția critică unele prevederi referitoare la organizarea referendumurilor, coordonarea datei alegerilor locale cu Adunarea Populară a Găgăuziei și statutul conducerii organului electoral regional.
Autorii avizului atrag atenția și asupra faptului că proiectul nu conține o evaluare suficientă a impactului financiar pe care modificările l-ar putea avea asupra bugetului autonomiei găgăuze.
„Proiectul de lege înaintat nu aduce îmbunătățiri reglementării procesului electoral, ci ar putea conduce la crearea unui sistem electoral paralel, incompatibil cu principiul unității administrării procesului electoral”, se arată în avizul pregătit pentru ședința Guvernului.
În concluzie, Ministerul Justiției propune ca Guvernul să nu susțină adoptarea proiectului de lege înaintat de Adunarea Populară a Găgăuziei.



