ANSA a participat la un exercițiu de biosiguranță și biosecuritate la frontiera de stat

ANSA a participat la un exercițiu de biosiguranță și biosecuritate la frontiera de stat
EnglishFrançaisРусский

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a participat la un exercițiu de teren privind consolidarea capacităților de biosiguranță și biosecuritate la frontieră, desfășurat în cadrul proiectului P100 „Consolidarea măsurilor de biosiguranță și biosecuritate la prima linie în regiunea Europei de Sud-Est și de Est”.

La activitate au participat reprezentanți ai ANSA, Serviciului Vamal, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, precum și experți și parteneri internaționali implicați în implementarea proiectului.

În cadrul exercițiului au fost analizate rolurile și responsabilitățile instituțiilor participante, mecanismele de coordonare interinstituțională, procedurile de intervenție în cazul incidentelor cu risc biologic și utilizarea echipamentelor individuale de protecție.

Partea practică a avut loc la Postul de Control la Frontieră Cahul, unde participanții au testat capacitatea de reacție și cooperare între autorități în baza unui scenariu operațional ce a simulat un incident cu potențial risc biologic. Exercițiul a inclus aplicarea procedurilor de intervenție, schimbul de informații între instituții și utilizarea măsurilor de protecție.

Potrivit ANSA, activitatea a avut drept scop consolidarea cooperării interinstituționale, evaluarea procedurilor existente și identificarea unor măsuri de îmbunătățire a mecanismelor de răspuns la situații care pot afecta sănătatea publică, securitatea frontierei și siguranța națională.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share