ULTIMA ORĂ Un polițist a împușcat mortal un deținut care încerca să evadeze la Judecătoria Strășeni

Avocatul Poporului s-a autosesizat în cazul deținutului decedat la Judecătoria Strășeni
EnglishFrançaisРусский

Un deținut în vârstă de 23 de ani a murit astăzi după ce a încercat să evadeze din curtea Judecătoriei Strășeni, unde fusese escortat de polițiști pentru examinarea unui alt dosar penal.

Potrivit Poliției, tânărul executa o pedeapsă pentru huliganism și era cercetat într-un alt dosar privind aceeași infracțiune. Acesta se afla sub escorta angajaților Inspectoratului de Poliție Călărași când a încercat să fugă.

Conform informațiilor preliminare, unul dintre polițiști a executat un foc de avertisment în timp ce deținutul încerca să escaladeze gardul din curtea instanței. Din circumstanțe care urmează să fie stabilite în cadrul anchetei, proiectilul l-a rănit pe deținut.

Echipajul medical solicitat de urgență la fața locului a constatat decesul tânărului.

Poliția anunță că toate circumstanțele incidentului sunt investigate. Au fost dispuse expertizele necesare și au fost inițiate procedurile legale pentru stabilirea obiectivă și completă a împrejurărilor în care s-a produs cazul.

Totodată, ancheta va verifica dacă au fost respectate prevederile Legii nr. 218 din 19 octombrie 2012, în special articolele 9 și 10, care reglementează aplicarea forței fizice și a mijloacelor speciale de către polițiști.

Total
0
Shares
1 Informație relevantă

Puteți comenta pe Facebook.

 
Total
0
Share
ULTIMA ORĂ
×