Avocatul Poporului, Ceslav Panico, s-a sesizat din oficiu în legătură cu decesul unui deținut de 23 de ani, produs în incinta Judecătoriei Strășeni, în timpul unei tentative de evadare.
Un polițist a împușcat mortal un deținut care încerca să evadeze la Judecătoria Strășeni
Potrivit unui comunicat al instituției, Ombudsmanul va examina circumstanțele cazului din perspectiva obligației statului de a proteja dreptul la viață și de a preveni relele tratamente, inclusiv sub aspectul legalității și proporționalității utilizării forței și al desfășurării unei anchete efective, prompte, independente și imparțiale.
În acest scop, Avocatul Poporului va solicita informațiile necesare de la autoritățile competente și va monitoriza desfășurarea investigațiilor pentru a verifica respectarea drepturilor fundamentale și a standardelor naționale și internaționale aplicabile.
Sesizarea a fost inițiată în baza informațiilor publicate de Poliția Republicii Moldova, potrivit cărora un deținut escortat de angajații Inspectoratului de Poliție Călărași ar fi încercat să evadeze, iar în timpul intervenției un polițist a executat un foc de avertisment. Conform informațiilor comunicate de autorități, din circumstanțe care urmează să fie stabilite în cadrul anchetei, proiectilul a rănit persoana escortată, aceasta decedând ulterior.



