Poliția de Frontieră a organizat acțiuni de prevenire a incidentelor la scăldat, în patru localități din Ungheni

Poliția de Frontieră a organizat acțiuni de prevenire a incidentelor la scăldat, în patru localități din Ungheni
EnglishFrançaisРусский

Polițiștii de frontieră, împreună cu reprezentanții Direcției Situații Excepționale Ungheni, Inspectoratului de Carabinieri și un voluntar al Sectorului Poliției de Frontieră Frăsinești, au desfășurat o acțiune de informare și prevenire în localitățile Frăsinești, Măcărești, Sculeni și Floreni, raionul Ungheni.

Campania a avut loc în contextul sezonului estival, când tot mai multe persoane aleg să se odihnească în apropierea râurilor și lacurilor. Scopul acțiunii a fost informarea cetățenilor despre respectarea regimului zonei de frontieră și prevenirea incidentelor provocate de scăldatul în locuri neamenajate.

Echipele mixte au discutat cu persoanele aflate în apropierea bazinelor acvatice despre regulile de acces în zona de frontieră, riscurile înotului în locuri periculoase, importanța supravegherii copiilor și respectarea măsurilor de siguranță.

Autoritățile recomandă cetățenilor să aleagă doar locuri amenajate pentru scăldat, să evite intrarea în apă după consumul de alcool sau pe timp de noapte, să nu lase copiii nesupravegheați și să respecte regulile de aflare și deplasare în zona de frontieră.

Potrivit instituțiilor implicate, astfel de acțiuni urmăresc creșterea gradului de informare și prevenirea accidentelor, contribuind la protejarea vieții și siguranței cetățenilor în perioada sezonului estival.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share