Două cazuri de corupere activă au fost semnalate la punctele de trecere Leușeni și Palanca

Două cazuri de corupere activă au fost semnalate la punctele de trecere Leușeni și Palanca
EnglishFrançaisРусский

Pe parcursul săptămânii precedente, polițiștii de frontieră au raportat două tentative de corupere activă, care au avut loc în punctele de trecere a frontierei Leușeni și Palanca.

În ambele cazuri, angajații Poliției de Frontieră au refuzat mijloacele financiare și au informat imediat persoanele despre consecințele penale ale faptei. Cazurile au fost raportate, iar cercetările în privința acestora continuă.

Potrivit comunicatului, Poliția de Frontieră reamintește că, conform articolului 325 din Codul penal, coruperea activă constituie infracțiune, iar pedeapsa poate ajunge chiar și la închisoare cu amendă, în funcție de gravitatea faptei.

În context, cetățenilor li se recomandă să evite orice tentativă de mituire, deoarece orice încercare de a influența ilegal deciziile autorităților se sancționează conform legii.

De asemenea, se încurajează raportarea neregulilor sau actelor de corupție autorităților competente pentru a contribui la menținerea unui climat de integritate.

Pentru denunțarea manifestărilor de corupție, Poliția de Frontieră recomandă contactarea Liniei Anticorupție la numărul scurt 1520.

Instituția își continuă eforturile de a asigura un climat sigur și legal, consolidând încrederea cetățenilor în instituțiile statului.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share