Municipiul Bălți va beneficia de un grant în valoare de 200 000 de lei românești din partea Agenției de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare a României (RoAid), destinat amenajării spațiilor de joacă din curțile a două instituții de educație timpurie. Actul de donație a fost semnat în cadrul unei vizite de lucru la București, a anunțat primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov.
„Vești bune pentru copiii și tinerii din Bălți!
La București, în cadrul vizitei de lucru, am semnat cu Directorul General al Agenției de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare a României (RoAid), dna Daniela-Maria Dobre, actul de donație în valoare de 200 000 de lei românești pentru amenajarea spațiilor de joacă din curțile a două grădinițe din Bălți.
Este încă o investiție în siguranța, confortul și bucuria copiilor noștri.
Totodată, împreună cu conducerea RoAid am convenit să extindem colaborarea și asupra altor proiecte dedicate tinerei generații. Ne dorim ca tot mai mulți copii din Bălți să poată participa la tabere de vară și de iarnă din România, iar două cercuri din cadrul Centrului de Creație pentru Copii „Miron Blanc” să fie dotate cu echipamente moderne.
Mulțumesc Guvernului României, Ambasadorului României în Republica Moldova, Dlui Cristian-Leon Țurcanu, și echipei RoAid pentru încredere și sprijinul constant acordat municipiului Bălți. Astfel de parteneriate aduc rezultate concrete și creează oportunități reale pentru copiii și tinerii noștri.
Acum mă întorc la Bălți, unde mâine va avea loc o ședință importantă a Consiliului municipal. Sper că, în sfârșit, va fi aprobat bugetul municipiului pentru anul 2026, astfel încât să putem continua implementarea proiectelor pe care le așteaptă bălțenii.
Investim în copii. Investim în viitor.
Noi construim orașul!”, a declarat Alexandr Petkov.
Potrivit primarului, în cadrul discuțiilor cu reprezentanții RoAid s-a convenit extinderea colaborării și asupra altor proiecte destinate tinerei generații. Acestea vizează participarea unui număr mai mare de copii din Bălți la tabere de vară și de iarnă organizate în România, precum și dotarea cu echipamente moderne a două cercuri din cadrul Centrului de Creație pentru Copii „Miron Blanc”.
Primarul a precizat că revine la Bălți pentru ședința Consiliului municipal programată în ziua următoare, exprimându-și speranța că va fi aprobat bugetul municipiului pentru anul 2026, pentru a permite continuarea proiectelor de dezvoltare destinate locuitorilor orașului.



