Natalia Voutova a preluat conducerea Oficiului Consiliului Europei din Chișinău

EnglishFrançaisРусский

Natalia Voutova a preluat, începând cu 1 august 2026, funcția de șefă a Oficiului Consiliului Europei din Chișinău.

Potrivit instituției, Natalia Voutova are peste 30 de ani de experiență în funcții politice de nivel înalt și în domeniul asistenței pentru dezvoltare, cu expertiză în diplomație, elaborarea politicilor, sprijin internațional și cercetare.

De-a lungul carierei, aceasta a activat ca avocat specializat în drepturile omului și specialist în elaborarea politicilor în cadrul Consiliului Europei, Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) și organizației „Medici fără Frontiere”. De asemenea, a desfășurat activitate în Franța, Cecenia, Bosnia și Herțegovina, Ucraina, Armenia și Georgia.

Anterior, Natalia Voutova a condus Oficiul Consiliului Europei din Tbilisi, unde a coordonat o echipă de peste 50 de angajați și a supervizat implementarea Planului de Acțiune al Consiliului Europei pentru Georgia.

Consiliul Europei menționează că Voutova a contribuit la integrarea științei comportamentale și a schimbării sociale și comportamentale în programele de asistență acordate statelor membre, precum și la dezvoltarea unui sistem de colectare a datelor și de raportare a rezultatelor proiectelor.

Activitatea sa de cercetare este axată pe stereotipurile de gen, sexism și utilizarea teatrului ca instrument de schimbare socială, în scopul identificării unor soluții pentru combaterea discriminării de gen și a altor forme de discriminare.

Natalia Voutova deține cetățenia Bulgariei și a Franței.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share