Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI informează că va reinstala astăzi corturile anticaniculă în mai multe regiuni ale țării, comunică MOLDPRES.
Solicitat de agenţie, ofiţerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), Liliana Puşcaşu, a precizat că punctele de reabilitare urmează a fi amenajate în cele cinci sectoare ale municipiului Chișinău, dar și la Bălți, Cahul și Comrat.
„Corturile anticaniculă vor lucra zilnic de la ora 11.00 până la ora 18.00. În capitală, acestea pot fi vizitate de oameni pe următoarele adrese: sectorul Botanica – în apropiere de Centrul Comercial „1000 de Mărunțușuri”, sectorul Centru – în prejma „Pieții Centrale”, sectorul Râșcani – în apropierea „Pieții Matei Basarab”, sectorul Ciocana – pe strada Ginta Latina nr.18 și sectorul Buiucani – pe strada Calea Ieșilor nr.1”, a spus Puşcaşu.
Potrivit informațiilor IGSU, doar în două zile, timp în care au funcționat corturile, la acestea s-au adresat 5432 de persoane. Oamenii au avut parte de apă și posibilitatea de a se proteja de soare în orele zilei cu temperaturi ridicate. În total, pe parcursul săptămânii trecute, în țară au funcționat 11 corturi amenajate de salvatori în orașele Chișinău, Bălți, Cahul, dar și în centrele raionale Comrat, Căușeni și Cimișlia.
Meteorologii au anunţat pentru zilele de astăzi şi mâine maxime de până la 31 de grade Celsius. Spre finele săptămânii, temperatura va coborî uşor.
În context, medicii recomandă limitarea duratei plimbărilor şi a băilor solare între orele 10.00–18.00 și a efortului fizic intens, purtarea hainelor din fibre naturale de culori deschise, cu mânecă lungă şi acoperirea capului cu chipiuri și pălării. La fel, este recomandat consumul în medie a 2–3 litri de apă plată nu prea rece, a ceaiurilor călduţe, a fructelor şi a legumelor proaspete și evitarea băuturilor alcoolice, inclusiv a berii şi a celor ce conţin cofeină.