Vicepreședintele Partidului Democrat, Vlad Cebotari, a oferit astăzi un interviu în care a vorbit despre revenirea deputaților democrați în Parlament și despre următoarele acțiuni ale PDM în calitate de partid de opoziție.
„Noi am spus tot timpul că ne conformăm deciziilor Curții Constituționale – ne plac ele sau nu ne plac, avem puncte diferite de vedere de cum s-au luat sau ce decizii se iau, deciziile se execută. De aceea, noi ne conformăm, pentru că așa este să fie normal, și începem lucrul ca o opoziție puternică, vrem să facem viața politică – așa cum a spus un coleg de-al nostru democrat în Parlament – mai interesantă”, a spus Vladmir Cebotari.
Potrivit lui, noua coaliție de guvernare PSRM-ACUM a început un purgatoriul obraznic, contrar oricărei proceduri legale. „Purgatoriu cu o astfel de dictatură și autoritarism probabil organele noastre executive n-au mai văzut cred din timpul, nici nu știu… începutul anilor 2000 sau altă perioadă”, a spus democratul.