Critica lor… criticilor mele
Sau déjà vu – Ion Sturza
Sincer, mă bucur când cineva mă critică!
Viața m-a învățat că o critică pe față e mai benefică decât o laudă pe la „spate”. Știți voi unde….
De obicei, mă strădui să nu dau replici, întrucât astfel devii patetic și subiectiv. Dar acum observ o tendință nesănătoasă – să nu-i criticăm, analizăm. Sunt de-ai noștri. Și pe aliați nu se poate de atins, nu cumva să stricăm „aliansul”.
Să fim serioși! Nu sunt eu omul care ar putea strica „aliansuri” și ar deranja pe cineva. Oamenii „moderni“ sunt extrem de egocentrici! Pentru ei, propria persoană, opinie este foarte importantă. Restul – doar un zumzet neplăcut…
De fapt, pe bune am deranjat doar fostele guvernări cu care m-am luptat din principiu și drept urmare am fost nevoit să înfrunt multe chestii și provocări extrem de neplăcute. Ca să nu o fac pe modestul – că într-adevăr nu sunt -, puțini cu „CV”-ul meu politic și de business au riscat acest lucru. Și nu numai în piață, dar și în presă, pe rețelele de socializare, în birourile politicienilor importanți – naționali și internaționali -, în mediul de afaceri. Câți au fost atunci alături de mine? Poziția și acțiunile mele vizavi de furtul miliardului, privatizările ilicite, concesionarea AIC, schemele din energie, maltratarea oponenților politici, acapararea spațiului informal, politica cinică și duplicitară față de România etc. sunt arhicunoscute! Tot istoricul îl găsiți pe Facebook.
Așadar, consider că am dreptul, poate cam timid, dar oricum dreptul(!) să pun aceste întrebări:
Ce se mai întâmpla cu dezolgarhizarea?
De ce nu se insistă pe tragerea la răspundere a uzurpatorilor puterii în stat? De ce mai există PDM, partid-grupare mafiotă? De ce sunt „reîncarnați” cei care au avut funcții politice în guvernarea oligarhică?
Ce se mai aude cu recuperarea miliardului? Revenim la procesul prin „procuratura” infestată de „ai lor” complici sau ne gândim la ceva extraordinar?
Cum recuperăm controlul asupra AIC? Încetișor, atent, ca să nu deranjăm cumva mafia ebraică (a nu se considera atac la naționalitate!) sau instantaneu, categoric, aplicând dreptul nostru suveran la cel mai important obiect strategic pe care îl avem?!
Cum scăpăm de mafiea energetica și dependența de unicul furnizor, Rusia? Ocolind Ucraina (ce ironie!) sau insistând pe lângă țara-soră România?
Când scăpăm de „căpușe” la companiile de stat? Sau nu vrem să deranjăm „aliansul”?
Cu Harvardul, pe bune, este o bonitate că ai făcut cursuri acolo? Este o garanție de competență, experiență de viață și bună-credință?
Cu CV-urile. Faceți o căutare pe Google! Eu am făcut-o…
De ce în timpul celor mai importante numiri în justiție cineva „conducea” de pe plajă?
De ce TOATE instituțiile justițiare sunt sub controlul „partenerului”?
De ce spațiul mediatic a trecut tacit la Dodon-politicianul, iar TVM va râde în barbă?
De ce nu puteți explicați FMI și, mai ales, propriilor cetățeni care e pontul cu taxele, bugetul?
De ce doar Șor a fost (ce ironie!) lipsit de imunitate parlamentară? Alții din lista uzurpatorilor și cei implicați în furtul miliardului nu merită a fi deranjați?
De ce Dodon, cel cu musca pe căciulă dar și mai abil , vă desenează scheme cum să reformați justiția și nu experți în domeniul internațional de mare succes precum Monica Macovei, Codruța Kövesi sau un procuror italian din legendarele „mâini curate”?
De ce vă este drag „zarubeju” și nu mergeți pe rând sau toți odată la Căușeni, Bălți, Edineț, Pârjolteni?
De ce déjà vu? În 2009, mulți îmi spuneau: „Nu-l critica pe Filat!”. Păcat că nu l-am luat la bătaie… Poate astăzi stăteam împreună cu burta la soare pe plaja , iar Moldova era o cu totul altă „poveste de succes”!
O zi bună să aveți!
P.S. Lucrurile descrise mai sus trebuiau făcute în primele ore ale guvernării. Acum e târziu. Am intrat în rutina birocratică, dar și opinia publică s-a liniștit, conformat.
