Igor Dodon, Președintele Republicii Moldova, cataloghează ca fiind anti constituționale deciziile de reducerea statelor la Moldpres, luate de fosta Cancelarie de Stat al Guvernului Maiei Sandu.
Guvernul demis al Maiei Sandu, prin deciziile luate de fosta Cancelarie de Stat a redus numărul de state și numărul de personal de la Agenția de Presă „Moldpres”. Despre acest lucru au scris mai mulți angajați Moldpres care ieri au fost anunțați că sunt șomeri.
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a plasat pe facebook un mesaj în care se arată nemulțumit de această decizie, și cere noului Guvern Chicu să intervină pentru a soluționa problema.
„Pe adresa șefului statului a parvenit o adresare colectivă a angajaților Agenției Informațională de Stat „Moldpres”.
În mesaj se spune, printre altele, că la 13 noiembrie, cu o zi până a fi demis, Guvernul Maiei Sandu a lichidat unitățile de traducători ai Agenției „Moldpres”. În consecință, cetățenii Republicii Moldova și reprezentanții corpului diplomatic, acreditați în țara noastră, au fost lipsiți de dreptul de a obține informații în limbile rusă și engleză.
Prin aceeași decizie, a fost lichidat întreg serviciul foto al agenției, din care cauză a devenit imposibilă reflectarea în imagini a celor mai importante evenimente din țara noastră.
Consider că decizia fostului Guvern al Maiei Sandu este o încălcare a Constituției și legislației Republicii Moldova din punct de vedere a nerespectării drepturilor cetățenilor RM și ale corpului diplomatic la obținerea informației oficiale despre evenimentele din țară în limbile rusă și engleză.
În legătură cu cele menționate, mă adresez primului-ministru al Republicii Moldova Ion Chicu cu solicitarea de a revedea decizia fostului Guvern și de a asigura funcționalitatea Agenției Moldpres.”
Amintim că Telegraph.md a publicat mesajele lui Andrei Mardari și Mihai Vengher care au criticat dur deciziile luate de Guvernul Blocului ACUM și modul în care aceștia au abordat promisiunea lor electorală de a reîntoarce acasă moldovenii din diasporă.