A fost creată o hartă interactivă cu străzile din capitală pe care se desfășoară lucrări de reparație

Primarul capitalei, Ion Ceban, a anunțat că harta interactivă cu locaţiile unde se desfăşoară lucrări de reparaţie curentă pe drumurile din municipiul Chişinău este accesibilă pentru public, transmite Telegraph.md

Platforma, creată în colaborare cu compania Trimetrica, poate fi accesată  AICI.

Online sunt prezentate străzile şi trotuarele unde se efectuează lucrări de reparaţie, dar şi adresele unde este aplicat marcajul rutier.

Site-ul prezintă informaţii despre volumul lucrărilor, data începerii şi finalizării obiectivului şi responsabilul de executare. Fiecare adresă este însoţită şi de poze. La încheierea lucrărilor, pentru fiecare obiectiv vor fi indicate şi costurile.

Platforma online poate fi accesată şi de pe telefonul mobil.

Informaţiile vor fi permanent actualizate, în funcţie de desfăşurarea lucrărilor.

În prezent, Primăria Chişinău dispune de încă două asemenea platforme online: hartă digitală cu zonele de răspândire a ambroziei pe teritoriul capitalei şi locațiile grupurilor sanitare în zonele de parc.

Actualmente se lucrează la harta care va cuprinde construcţiile problematice din capitală şi altă platformă online unde vor fi incluse intersecţiile din oraş, unde se produc cele mai multe accidente rutiere.

Citește și: Ion Ceban își propune să promoveze sportul în instituțiile educaționale din capitală. În ce mod

Total
0
Shares
 
Total
0
Share