A fost lansat Programul de formare pentru profesorii din Centrele Educaționale din Diasporă

Secretarul de stat al Ministerului Educației și Cercetării, Adriana Cazacu, a participat la sesiunea de lansare a Programului de formare pentru profesorii din Centrele Educaționale din Diasporă. Programul este organizat în cooperare cu Biroul pentru Relații cu Diaspora, Asociația Națională a Trainerilor Europeni din Moldova (ANTEM) cu suportul proiectului „Consolidarea cadrului instituțional al Republicii Moldova în domeniul migrației și dezvoltării”, faza a II-a, finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC). Evenimentul este organizat în cadrul desfășurării în Republica Moldova a Congresului Diasporei, ediția a IX-a.

Programul are drept scop dezvoltarea competențelor profesionale în predarea-învățarea limbii române, în format tradițional și la distanță, organizarea de imersiuni lingvistice și culturale, concursuri pentru copii, variate activități pentru promovarea Republicii Moldova prin obiceiuri, limbă și tradiții.

În cuvântul de salut, secretarul de stat al MEC, Adriana Cazacu a menționat despre deschiderea Ministerului Educației și Cercetării pentru susținerea inițiativelor și proiectelor organizate de și în diasporă în scopul păstrării identităţii naţional-culturale și lingvistice a conaționalilor noștri stabiliți peste hotare. În acest sens, MEC a susținut activ crearea Centrelor Educaționale în diasporă, în cadrul cărora se predă limba română copiilor, în baza Curriculumului elaborat și aprobat de către Minister. A oferit și va oferi în continuare materiale didactico-metodice, manuale şi alte instrumente pentru studierea limbii române în funcție de necesitățile Centrelor educaționale din diasporă.

În context, informăm că Programul de formare pentru profesorii din Centrele Educaționale din Diasporă este la a 3-a ediție. În acest an, la program participă 22 de reprezentanți ai diasporei, grupurilor de inițiativă și ai Centrelor Educaționale din diasporă, profesori de limbă română din țările de reședință ale diasporei moldovenești, precum Italia, Rusia, Austria, Franța, Irlanda, Portugalia și Luxembourg.

Programul se organizează în format online și include o serie de module ce vizează Standarde naționale și internaționale de predare-învățare-evaluare; Predarea-învățarea la distanță a limbii române; Dicție; Asigurarea procesului de învățare a limbii române în Centrele Educaționale/grupurile de inițiativă etc.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share