Viaţa în cel mai mare bordel din lume, cum este Sheri’s Ranch, din Nevada, SUA, nu este aşa de simplă după cum pare. Mai ales când eşti angajată cu un singur scop: să oferi plăcere necondiţionat oricărui client, indiferent de culoare, religie sau naţionalitate. Fosta escortă Allissa (30 de ani) originară din Seattle, SUA, îşi spune povestea.
A lucrat timp de opt ani în industria sexului. Asta înseamnă 24 de ore pe zi şi 365 de zile pe an. Bordelul e situal la câţiva kilometrui de Las Vegas, Nevada. Aşa că bărbaţii care ajung aici nu au niciodată probleme financiare. Vorba aia, ajungi la bordel să spargi banii câştigaţi la jocuri de noroc nu să îţi plângi de milă.
„Munca în cel mai mare bordel din lume presupune foarte multe lucruri. Împărtăşeşti multe momente romantice, intime, neobişnuite şi chiar ciudate cu tot felul de oameni de diferite naţionalităţi, religii şi culturi. Fiecare client are nevoi diferite, fantezii şi pasiuni. De multe ori nevoile acestuia nu se rezumă doar la sex”, a declarat tânăra care s-a născut în Seattle.
Allissa a început să lucreze ca escortă de lux, dar a fost o experienţă traumatizantă. S-a retras la bordel unde a fost protejată de clienţii violenţi 24 de ore din 24.
„La bordel te simţi pe de o parte obiect sexual, pe de altă parte te bucuri de confort şi siguranţă. La Sheri’s Ranch avem propria cantină, menajere în cameră şi chiar maseuri. Suntem ca o familie. Am colege care sunt mămici, iar copii lor cresc într-o creşă din spatele staţiunii în grija bonelor. Ele fac sex în camerele din bordel cu clienţii, iar copiii sunt îngrijiţi profesionist”, a povestit Allissa, 30 de ani.
