A șasea zi consecutivă cu creșteri masive a numărului infectărilor în Rusia – în ultima săptămână, câte 10.000 de cazuri zilnice

Rusia a înregistrat vineri pentru a şasea zi consecutiv peste 10.000 de noi infecţii cu coronavirus, dintre care mai mult de jumătate în capitala Moscova, unde măsurile de izolare au fost prelungite până pe 31 mai, relatează AFP, citat de Agerpres.

În ţară sunt în prezent confirmate 187.859 de cazuri, dintre care 10.699 identificate în ultimele 24 de ore, potrivit autorităţilor, Rusia devenind astfel cea de-a cincea ţară din lume din punct de vedere al numărului de infecţii cu COVID-19. Numărul deceselor rămâne scăzut în Rusia – 1.723 – dintre care 98 înregistrate în ultimele 24 de ore.

Premierul rus Mihail Mişustin, care a fost internat în spital după ce a anunţat pe 30 aprilie că a fost testat pozitiv la coronavirus, a apărut pentru prima dată la televizor după acest anunţ. El a participat cu miniştri la o videoconferinţă dedicată sprijinului economic şi social pentru veteranii din cel de-al Doilea Război Mondial. Potrivit mass-mediei ruse, şeful guvernului rus continuă să primească tratament la spital. Deşi nu s-a făcut nico referire la starea sa de sănătate, în urmă cu câteva zile preşedintele Vladimir Putin a afirmat că acesta se simte bine.

Moscova, care a prelungit măsurile de izolare a populaţiei până pe 31 mai, rămâne principalul focar al epidemiei din Rusia, cu 5.846 de noi cazuri înregistrate vineri, dintr-un total de 98.522 raportate până în prezent.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share