Grav accident într-un sat din raionul Criuleni. Un șofer s-a izbit cu mașina într-un pilon electric, după care a părăsit locul impactului.
Totul s-a întâmplat în noaptea de 12 aprilie, la ora 23.45, în satul Boșcana.
Potrivit poliției, la fața locului s-a constatat că un șofer a dat cu mașina în doi piloni de beton. Impactul a fost atât de violent, încât autoturismul a fost făcut țăndări. Imediat după impact, conducătorul auto a părăsit locul accidentului, de aceea nu este clar din ce motiv acesta a pierdut controlul asupra direcției și a dat cu mașina în stâlpi.
Acum, polițiștii din Criuleni fac tot posibilul pentru a da de urmele conducătorului auto.
Citește și: Republica Moldova, la o dinamică optimistă în ceea ce ține de cazurile de COVID-19